Chocolat après ballet de Mircea Sorin Albuțiu, lansare de carte la Timișoara

Joi, 8 septembrie 2022, la ora 18.30, la librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara are loc lansarea cărții Chocolat après ballet, realizată de fotograful și autorul de filme documentare Mircea Sorin Albuțiu. Invitat, alături de autor este artistul Gigi Căciuleanu, dansator, coregraf român și profesor.

Chocolat après ballet este un proiect la care Albuțiu a fotografiat timp de 8 ani, în perioada 2012- 2019, și conține imagini din viața dansatorilor de balet ai Operei Cluj. Textul cărții este scris de către Mihaela Vîrlan, artist liric la Opera Română, iar designul și editarea îi aparțin lui Andrei Turenici. Cartea a apărut în 2022 la editura Blumenthal și a fost lansată în 27 aprilie la Opera Națională Cluj Napoca.

Mircea Sorin Albuțiu (https://www.mirceaalbutiu.com/) este fotograf și autor de filme documentare, iar ucrările lui au fost expuse în Azerbaijan, Muntenegru, România și Portugalia. A primit premii pentru film la SIMFEST și Moscow International Film Festival for Visual Anthropology.

Mihaela Vîrlan: ”La spectacolele de balet, în culise se aude în permanență un zgomot ca din boxa cailor de curse înainte de a intra pe teren, care vine din respirațiile întretăiate ale balerinilor, din permanentul antren al mușchilor, întinderi, fandări, sărituri, nu se stă pe loc în culise, se mișcă tot timpul, se încălzesc mușchii, se menține tonusul, se transpiră, se răsuflă, se arcuiesc picioarele, se repetă mișcările, se caută cea mai expresivă poziție, cea mai sigură, cea care să nu-ți trosnească vreun os, vreo vertebră, vreun ligament. E o altă scenă în culise, ascunsă privirilor, dar care comunică cu scena scăldată în lumină. În lumina reflectoarelor balerinii sunt strălucitori, puternici, împinși în aer de o forță care sfidează gravitația, dar deîndată ce se retrag în culise postura corpului lor se schimbă. Îi vezi lăsați pe vine cu capul în mâini, transpirați, de parcă i-ar fi aruncat o furtună puternică pe un țărm ud, efortul îi apleacă, îi îngenunchează, se reculeg în pozițiile sclavilor la galere, unde munca ia proporții sisifice. Pe tine, netranspiratul, te ia un sentiment parcă de inutilitate privindu-i, de parcă ai fi o femeie stearpă ce privește o altă femeie care naște. E chin, e urlet al cărnii și al sângelui ce vezi, dar e frumos, înălțător, e o chemare la viață “în formă continuată”, simți că omul e frumos exact acolo unde e apăsat de timp, culcat la pământ de decădere și ruină, acolo unde e socotit slab, păcătos, labil, supus degradării, lăsat în paragină de timp, de ani, de Dumnezeu. În trup. Și e frumos, mai presus de orice. ”